DATA ARTICOL: 15-11-2016

Comunicat de presa

În perioada 26-27 septembrie a.c., au fost organizate o serie de evenimente ce au marcat finalizarea implementării activităților proiectului „Înființarea unui centru terapeutic pentru femei în cadrul Penitenciarului Gherla", derulat de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Penitenciarul Bredtveit din Norvegia și Penitenciarul Gherla.

Astfel, în data de 26.09.2016, a fost organizată o vizită a Centrului terapeutic pentru femei - Lotus, situat în incinta Penitenciarului Gherla, la care au participat doamna Raluca Prună, Ministrul Justiției din România, Excelența Sa doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România, reprezentanți ai ambasadei, ai partenerilor din proiect, reprezentanți ai Ministerului justiției - Operator de program și ai Ministerului Fondurilor Europene – Punctul Național de Contact, reprezentanți ai altor penitenciare din țară.

În cadrul conferinței finale, organizate în data de 27.09.2016, a fost evaluat modul de îndeplinire a obiectivelor și au fost promovate rezultatele proiectului.

Rezultatele obținute ca urmare a implementării proiectului „Înființarea unui centru terapeutic pentru femei în cadrul Penitenciarului Gherla":

§  Un centru terapeutic pentru femei creat și echipat în Penitenciarul Gherla

§  60 de locuri de detenție, care respectă standardele minime de 4 mp/deținut

§  Un protocol clinic pentru depresie dezvoltat și editat în 80 de exemplare;

§  Un protocol clinic pentru anxietate dezvoltat și editat în 80 de exemplare;

§  Un protocol clinic pentru tulburări de personalitate dezvoltat și editat în 80 de exemplare;

§  Un program pentru optimizare personală dezvoltat și editat în 80 de exemplare;

§  11 psihologi instruiți în psihodiagnostic și evaluare clinică;

§  19 persoane instruite din domeniul medical și asistență psihosocială;

§  30 persoane instruite pe metodologia comunității terapeutice;

§  1 sesiune de diseminare pentru 30 de angajați din alte unități penitenciare;

§  110  femei private de liberate (inclusiv de etnie romă) au participat la programul și protocoalele dezvoltate;

§  5 vizite de studiu în Norvegia pentru 50 de angajați din sistemul penitenciar românesc.

§  320 de manuale cuprinzând fiecare protocol și programul, distribuite în toate unitățile sistemului penitenciar care custodiază femei.

 

Pentru asigurarea vizibilității proiectului, au fost realizate o serie de activități de promovare, printre care amintim:

  • 1 conferință de lansare a proiectului;
  • 3 bannere cu elementele de vizibilitate ale proiectului;
  • 100 pliante de promovare ale proiectului;
  • au fost postate pe site-ul ANP informații generale cu privire la proiect;
  • 1 conferință intermediară;
  • site-ul proiectului http://norwaygrants.anp.gov.ro/
  • 1 conferință de finalizare a proiectului și de diseminare a rezultatelor.

 

Proiectul se derulează în perioada aprilie 2014 – decembrie 2016, are un buget de 1.232.437 euro și este finanțat printr-un grant acordat de Norvegia în cadrul Programului RO 23 Servicii corecționale, inclusiv sancțiuni non-privative de libertate.

 

Prin implementarea acestui proiect se urmărește consolidarea capacității Penitenciarului Gherla, în special, precum și a sistemului penitenciar, în general, de a sprijini în mod eficient recuperarea psiho-socială a femeilor aflate în executarea unei pedepse privative de liberate.

 

Alte informații privind implementarea proiectului, pot fi găsite accesând link-ul http://norwaygrants.anp.gov.ro.


ARHIVA ARTICOLE

« Înapoi

Inovație în domeniul execuțional- penal: un centru terapeutic pentru recuperarea psiho-socială a femeilor private de libertate

DATA ARTICOL: 22-05-2015

Inovație în domeniul execuțional- penal: un centru terapeutic pentru recuperarea psiho-socială a femeilor private de libertate

Lansat în luna mai 2014 și realizat în cadrul Programului RO23 – „Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate", proiectul „Înfiinţarea unui centru terapeutic pentru femei în cadrul Penitenciarului Gherla" aduce îmbunătățiri notabile la nivelul sistemului penitenciar românesc, privind sprijinirea în mod eficient a  recuperării psihosociale a femeilor private de libertate.

Proiectul este operat de Ministerul Justiției și implementat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în calitate de promotor de proiect, având ca parteneri Penitenciarul Gherla și Penitenciarul Bretveit din Norvegia.


Cu un buget de 1.232.437  de euro și cu finanțare  prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014, proiectul a ajuns la jumătatea perioadei de implementare, cu realizări relevante în domeniile propuse:

  • demararea lucrărilor de construcție și echipare a centrului de comunitate terapeutică destinat femeilor private de libertate. Este vorba de un centru terapeutic ultramodern, cu o capacitate de 60 de locuri de detenție, care să respecte standardele internaționale impuse;
  • elaborarea și pilotarea draftului de protocol clinic pentru depresie;
  • elaborarea și pilotarea draftului de protocol clinic pentru tulburări anxioase;
  • elaborarea draftului de program pentru optimizarea personală a femeilor private de libertate, prin organizarea a doua workshop- uri în București și demararea activității de pilotare în Penitenciarele Gherla și Târgșor.

Fiecare dintre aceste programe/protocoale vor fi editate sub forma unor manuale, care vor îndruma specialiștii din sistemul penitenciar românesc în oferirea unui sprijin real și competent participantelor la programul de terapie. Astfel, terapia va servi la diminuarea alterațiilor cognitive, comportamentale și emoționale, la dezvoltarea abilităților de comunicare, a comportamentului asertiv și a capacității de a accesa resursele personale. Totodată, manualele vor ajuta la tratarea componentei psihologice a tulburărilor anxioase, care are ca rezultat dispariția simptomelor fiziologice și dezvoltarea abilităților necesare pentru reducerea anxietății și la  descoperirea unor strategii de rezolvare a propriilor probleme

De asemenea, în cadrul proiectului, au fost organizate trei vizite de studiu în Norvegia, în care 30 de experți din sistemul penitenciar românesc au fost instruiți în domeniile adiacente metodologiei comunității terapeutice.